Comentariul Gazetei

2019-06-25, 16:20:09

Atunci când mi-am uitat „mintea” într-un buzunar

Ajunsesem deja în intersecţia de la Vălcea, cântând în gând şi bucuros că voi avea o grămadă de subiecte de scris, multe „exclusive”, în urma întâlnirii la care participasem, la o fabrică de pe platforma industrială a Slatinei, cu parlamentari şi oameni de afaceri. Ştiam cu ce voi începe în acea zi, ce voi da colegilor de la Bucureşti, ce subiect voi păstra pentru următoarea zi şi tot aşa. Puţini ar înţelege, dar sunt momente în viaţa unui ziarist, mai ales unuia de provincie, când chiar nu ştii ce să mai scrii, din ce unghi să mai abordezi subiectele şi cu ce să vii ca să fie interesant pentru cititor.

Când mai era câteva secunde de roşu şi urma să se facă verde la semafor, am dus instictiv mâna la buzunarul pantalonilor să verific dacă reportofonul e la locul lui. Nu era! Am tras pe dreapta şi am căutat în geacă, apoi în geanta aparatului foto, dar nici acolo nimic. Mi-am dat seama că îl uitasem la fabrica respectivă, în buzunarul halatului care îmi fusese dat înainte de vizita în incinta unităţii de producţie.

Am întors repede maşini şi am ajuns la poarta societăţii. Am intrat disperat unde ştiam că lăsasem halatul şi am văzut, pe sute de umeraşe, sute de astfel de articole de îmbrăcăminte, toate la fel, iar în oricere dintre ele putea fi reportofonul meu, cu înregistrările mele preţioase, cu interviurile mele şi cu declaraţiile exclusive. Era mai rău ca atunci când, la un Congres al unui partid, îmi pierdusem caieţelul de notiţe. Am reuşit, cu ajutorul unor femei de serviciu ale fabricii, să-mi găsesc reportofonul. Când l-am văzut a fost ca şi cum o parte din mintea mea era aşezată la loc.

Mi-am adus aminte de întâmplarea asta când am auzit de păţania tinerei din Slatina care a uitat, pe terasa unui restaurant din Calafat, o geantă plină cu bani. Am înţeles perfect prin ce trecea nu pentru că ar pierde nişte bani – ăştia nu sunt un scop, ci doar un mijloc, dar prin ce ar fi trebuit să treacă pentru a-şi reface toate actele. Mi-am putut imagina ce uşurare a simţit, atunci când cineva i-a găsit şi înapoiat bunurile. Trebuie să fi fost aproape la fel cum m-am simţit eu de dimineaţă, când nu-mi mai găseam telefonul mobil, şi într-un final am dat de el...

Comentarii

Redacţia

2019-06-25 16:20:09

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...