„Profesorul Ion Pîrvulescu a fost tatăl nostru spiritual”, aşa îşi începe povestea despre perioada junioratului Augustin Chirţă, căpitanul generaţiei de excepţie a fotbalului slătinean. Fostul mijlocaş a cărui cariera este legată de FC Argeş spune că Pîrvulescu i-a format nu doar ca jucători, ci şi ca oameni.
„Întotdeauna am spus că domnul profesor Pîrvulescu, iar foştii mei colegi cred că sunt în asentimentul meu, a fost tătăl nostru spiritual. Ne-a învăţat că furculiţa se ţine în mâna stângă, iar cuţitul în dreapta, ne-a învăţat codul bunelor maniere. Ne-a învăţat multe lucruri pe care ar fi trebuit să ne înveţe părinţii noştri. De la 7 ani, până la 17 ani când am plecat la Drobeta Turnu Severin, am fost la CSS Slatina. Dacă chiuleam de la şcoală, numai noi ştim ce păţeam. Ţin minte două bătăi. Una fizică, iar una verbală. Muştruluiala verbală m-a durut mai tare. Eram într-un cantonament la munte, la Hotelul Silva, din Buşteni. Este o pantă acolo, pe care ne desfăşuram antrenamentul fizic. Ne alerga... unul dintre colegi înjura. Trece un cetăţean pe lângă noi, ne aude, se duce la domn’ profesor, «Domnule, ce te înjura un jucător că-i alergi». După antrenament, am urcat în hotel, iar domnul profesor a făcut o şedinţă. «Cine m-a înjurat?». Nimeni nu zicea nimic. Mă întreabă pe mine... «Gusti, cine m-a înjurat» Nu ştiu, domn’ profesor, nu am auzit. Bineînţeles, ne cunoştea foarte bine, a aflat cine a fost şi mi-a zis o vorbă pe care nu o voi uita toată viaţa mea, a fost o lecţie pe viaţă. «Dacă şi tu, Brutus». M-a durut pentru că eram căpitan de echipă, avea mare încredere în mine, dar eu am încercat să-mi protejez colegii”, îşi aminteşte Augustin Chiriţă despre anii junioratului, sub comanda profesorului Pîrvulescu.
Pe lângă lecţiile de morală pe care profesorul Ion Pîrvulescu le ţinea elevilor săi, din dorinţa de a-i disciplina, de multe ori acesta recurgea chiar la corecţii fizice. Boacănele specifice vârstei erau aspru pedepsite. Augustin Chiriţă îşi aminteşte şi acum o bătaie cruntă încasată la Târgu Jiu, după ce el şi colegii săi au aruncat gunoiul pe geamul hotelului în care erau cazaţi.
„Mi-am amintesc o bătaie destul de serioasă, după un meci sau cantonament, nu mai ştiu exact, la Târgu Jiu. Când ne-au dat cheile la recepţie, doamna ne-a făcut o scurtă instrucţie. Ne-a spus să nu aruncăm gunoi pe geam, să nu facem aia, aia… Domnul profesor ne-a întrebat «Aţi auzit, da?». Noi, pentru că eram cam toţi destul de săraci, aveam de acasă ouă fierte, copănele prăjite, ne-am aşezat să mâncăm. Am deschis balconul, direct… oase pe geam, coji de ouă... Nu peste mult timp, recepţionera îl anunţă pe domnul Pîrvulescu. Ne-a aliniat din nou. «Tu ai aruncat? , Nu… Tu ai aruncat?, Nu… » Ne-a întrebat aşa de vreo câteva ori, iar un coleg a zis: Gusti. S-a urcat cu picioarele pe mine, pe canapea. M-a omorât… m-a bătut, de m-a rupt în două. Astea sunt momente pe care nu le-am uitat, pentru că făceam multe prostii… puneam pastă de dinţi pe clanţa de la uşă, făceam multe. De fiecare dată se întâmpla la fel, ne alinia, apoi ne bătea”, mai spune Chiriţă.
Exigent, profesorul Ion Pîrvulescu cerea maximum de la elevii săi în timpul jocurilor, iar dacă atitudinea îl nemulţumea, atunci se ajungea din nou la mustruluială sau chiar bătaie.
„Se întâmpla să ne-o furăm şi în timpul meciurilor sau după. Dacă îmi amintesc bine, odată a rupt coada de la mătură pe Dănciulescu. Înjurături!? Că mai şi glumim, când ne amintim, aveam frigiderul plin. Cel mai şugubăţ era Luţu. Când a venit prima dată la echipă, avea un pulover ars pe sobă, iar el ne povestea toată ziua de calul lui de la Valea Mare, Carino. Luţu a fost cu mine în clasă la Liceul Textil. Avem multe amintiri. Eu sunt nostalgic după acele vremuri. A fost antrenorul nostru, omul care ne-a format, să-i dea Dumnezeu sănătate, să mai trăiască încă 100 de ani. Atunci, nu-l înţelegeam, pentru că eram jucători. Dar în acest moment, le-aş spune tuturor jucătorilor, peste 10-15 ani, când vă încheiaţi cariera, veţi vedea cât de greu este să antrenaţi, să ţii în mână 24 de caractere… Cum se spune, cu toţii vrem să avem vârsta de acum 20 de ani şi mintea de acum”, declară Augustin Chiriţă, actualmente preparator fizic la echipa din prima divizie a Uzbekistanului, FC Sogdiana.
După încheierea carierei de jucător, Augustin Chiriţă nu a putut să stea departe de fenomenul fotbalistic, însă a decis să plece peste hotare. De aproape şapte ani, acesta se ocupă de pregătirea fizică a unor echipe din Asia Centrală. Fostul fotbalist al echipelor Universitatea Craiova, FC Argeş, Victoria Brăneşti sau FC Olt, Augustin Chiriţă este preparator fizic al echipei FC Sogdiana, din Uzbekistan. Din această postură, Augustin Chiriţă îşi înţelege mai bine fostul antrenor, fiind de părere că fără o disciplină nu poţi ajunge la performanţă.
„Am un respect deosebit pentru domnul profesor Pîrvulescu. Drept dovadă, cinci, şase jucători din generaţia mea, 1975, au jucat în Liga I, în străinătate… După, au mai fost Cosmin Stanciu, Cristi Ciobanu, Romeo Stancu, mai mulţii. Ceea ce pot spune este că disciplina era cuvântul de ordine”, a conchis Augustin Chiriţă.
