Autoritatea Electorală Permanentă: „Organizarea la termen a alegerilor locale a devenit o misiune cvasi-imposibilă”

AEP a transmis către președinte, prim-ministru şi conducerea Parlamentului o propunere de modificare a Codului administrativ pentru prelungirea mandatelor aleșilor locali. Organizarea la termen a alegerilor locale fiind considerată „o misiune cvasi-imposibilă” în contextul pandemiei de coronavirus.

Preşedintele AEP spune că şi finalul anului este o dată incertă pentru organizarea alegerilor.

„Epidemia COVID-19 a generat multiple consecințe negative și a avut un impact negativ asupra întregii societăți românești. În acest context, organizarea la termen a alegerilor locale a devenit o misiune cvasi-imposibilă, iar asupra datei alegerilor parlamentare ce ar trebui să aibă loc la finalul anului planează un grad mare de incertitudine”,
explică președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Constantin Mitulețu-Buică, în documentul transmis președintelui Klaus Iohannis, premierului Ludovic Orban și șefilor celor două camere ale Parlamentului.

Președintele AEP a trimis autorităților și un proiect de lege prin care Autoritatea Electorală Permanenă propune prelungirea, pe timpul stării de urgență, a mandatelor actualilor primari, președinți de consilii județene, consilieri locali și județeni și organizarea alegerilor locale în cel mult şase luni de la încetarea stării de urgență.

13 aprilie este termenul-limită pe care Guvernul îl are la dispoziție pentru a stabili data alegerilor locale fără prelungirea mandatelor în curs, ce poate fi realizată numai prin lege. În aceste condiții, preşedintele AEP atrage atenția asupra faptului că implementarea unor soluții legislative prin care procesul electoral să poată fi adaptat la contextul epidemiologic actual presupune o perioadă de 3-6 luni înaintea demarării perioadei electorale propriu-zise.