Autorităţile vor să vadă câte pesticide au legumele şi fructele din import. Testările sunt efectuate în Laboratorul DSVSA Olt

DSVSA Olt anunţă o amplă acţiune de control în perioada aprilie-mai în magazinele care aduc legume şi fructe din import. Totodată, vor fi efectuate testări pentru determinarea pesticidelor din legumele şi fructele aduse din import.

Specialiştii DSVSA Olt vor verifica agenţii economici care derulează operaţiuni de import din ţări terţe sau din comerţ intracomunitar de legume şi fructe. Totodată, se va verifica conţinutul de reziduuri de pesticide din legumele şi fructele ce sunt comercializate la nivelul judeţului.

„În acest sens, vor fi verificate unităţi de depozitare, transporturile rutiere de legume și fructe, unităţi de comercializare a acestora, iar în caz de suspiciuni vor fi prelevate probe în vederea determinării conţinutului de reziduuri. În timpul controalelor, se va urmări verificarea respectării cerinţelor de igienă, a condiţiilor de manipulare şi transport a acestora, a trasabilităţii loturilor de legume şi fructe, existenţa documentelor care însoţesc marfa pe timpul transportului la unităţile de depozitare şi comercializare, informarea corectă a consumatorilor, dar şi termenul de valabilitate”, se arată într-un comunicat al DSVSA Olt.

Laboratorul Sanitar Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor Olt, Compartimentul de Control Reziduuri, este unul din cele trei laboratoare desemnate de către ANSVSA pentru a efectuta aceste determinări de pesticide. Astfel, în laboratorul din Slatina poate fi determinată o gamă largă de reziduuri de pesticide, mai exact 84 de pesticide, din legume şi fructe provenite din import. Aici pot fi testate şi fructele şi legumele autohtone.