Plata subvenţiilor pentru Campania 2017 va fi demarată în trei săptămâni, urmând ca fermierii să primească banii în conturi în avans de 70 la sută din plăţile pe suprafaţă.
Directorul adjunct al APIA Olt, George Dumitrescu, a precizat că avansul îi va ajuta pe fermierii olteni în noua campanie agricolă.
„Noutatea din acest an este că avansul va fi de 70 la sută, este o sumă importantă, fermierii pot face ceva cu aceşti bani. Îi vor ajuta în noua campanie agricolă”, a spus Dumitrescu.
Până la finalul lunii, APIA Olt eliberează în continuare adeverinţe pentru fermieri în baza cărora aceştia pot obţine credite de la bănci. Până acum doar 180 de fermieri din Olt au solicitat aceste adeverinţe reprezentanţilor APIA Olt. Avansul este virat de către APIA direct băncilor care au acordat creditele. Dacă avansul va fi plătit la mijlocul lunii următoare, costurile pe care le au de suportat fermierii cu accesarea acestor credite necesare demarării lucrărilor de arat şi semănat se vor diminua substanţial.
„Am eliberat doar 180 de adeverinţe pentru accesarea unor împrumuturi. Sunt credite garantate de Fondul Naţional de Garantare. Avansul este virat direct băncilor creditoare”, a adăugat Dumitrescu.