Bacalaureat 2021. Au fost publicate rezultatele finale, după contestaţii

Ministerul Educației a publicat vineri, 9 iulie, notele definitive, după soluționarea contestațiilor depuse la examenul de Bacalaureat 2021.
În judeţul Olt, au rămas tot două note de 10 – un elev de la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncoveanu” Scorniceștişi celălalt de la Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” Caracal. 64,12% dintre absolvenţii de clasa a XII-a, care au susţinut examenul de Bacalaureat în acest an, au reuşit să promoveze, înainte de contestaţii.

AICI rezultate finale BACALAUREAT 2021.

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:


recunoașterea/echivalarea/ susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.

Cei care nu au promovat examenul se pot prezenta la sesiunea din toamnă.

CALENDARUL examenului național de Bacalaureat 2021 – sesiunea august – septembrie 2021:

19 – 26 iulie 2021: înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe

16 august 2021: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă

17 august 2021: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă

18 august 2021: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă

19 august 2021: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă

23 – 31 august 2021: echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale

31 august 2021: afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 18:00)

1 – 3 septembrie 2021: rezolvarea contestațiilor

3 septembrie 2021: afișarea rezultatelor finale