Administraţie

2020-02-12, 16:37:48

Balta Milcov, secată pentru construirea viaductului ce va face parte din Centura de Ocolire a Slatinei - FOTO

Muncitorii care lucrează la Drumul Expres Craiova-Pitești au secat Balta Milcov, acolo unde urmează să construiască un viaduct, parte a centurii de ocolire a municipiului Slatina.

Reprezentanţii Tehnostrade spun că s-a golit balta în râul Olt pentru a permite realizarea unor lucrări de umplere pe malul pe care va trece viaductul. Ulterior, se vor turna pilonii ce vor susţine şoseaua de mare viteză.

După finalizarea lucrărilor, Balta Milcov va fi reumplută cu apă.

„S-au pus nişte ţevi la baza digului, astfel încât să putem goli balta pe o lăţime de doi metri. Urmează să facem umplutură pe toată suprafaţa pe care se vor regăsi pilonii viaductului pe care îl vom construi. După aceea, aducem instalaţia care face pilonii. S-a făcut şi o defrişare, pentru că viaductul vine pe o parte în apă şi cu altă parte pe uscat. Balta se va reumple natural, după finalizarea lucrării, cam în jur de un an”, a declarat un reprezentant al Tehnostrade.

Lucrările la Drumul Expres au început în urmă cu patru luni, iar în anul 2021 ar trebui să se poată circula pe centurile de ocolire, la Slatina şi Balş.

Tronsonul 2 al Drumului Expres Craiova-Slatina-Piteşti are o lungime de 39,85 km (km 17+700 – km 57+550) și are ca punct de început limita dintre județele Dolj și Olt, iar ca punct final, după Municipiul Slatina, la intersecția cu DN 65. Acesta traversează teritoriile administrative ale următoarelor localități: Balș, Bârza, Piatra Olt, Slătioara, Ulmi, Slatina și Valea Mare.

Tronsonul 2 este împărțit în 2 loturi, după cum urmează: Lotul 1 cu o lungime de 18,5 (km 17+700 - Km 36+200) și Lotul 2 îm lungime de 21,35 (km 36+200- Km 57+550).

Prin execuția lotului 1 se va realiza decongestionarea traficului de pe raza localității Balș, iar prin cea a lotului 2 se va realiza decongestionarea traficului de pe raza localității Slatina, prin redirectionarea traficului în afara localităților.

Câștigătorul desemnat pentru Tronsonul 1 este Tirrena Scavi S.p.A. (Italia) cu o valoare a ofertei de 358.179.480,69 LEI fără TVA, echivalentul a 76 milioane euro fără TVA.

Câștigatorul desemnat pentru Tronsonul 2 - Lotul 1 este Asocierea SA&PE Construct SRL - Spedition UMB SRL - Tehnostrade SRL - Consitrans SRL (România) cu o valoare a ofertei de 661.452.009,54 lei fără TVA, echivalentul a aproximativ 141 milioane euro fără TVA.

Câștigatorul desemnat pentru Tronsonul 2 - Lotul 2 este tot Asocierea SA&PE Construct SRL - Spedition UMB SRL - Tehnostrade SRL - Consitrans SRL (Romania) cu o valoare a ofertei de 792.189.981,56 lei fără TVA, echivalentul a aproximativ 168 milioane euro fără TVA.

Comentarii

Redacţia

2020-02-12 16:37:48

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...