Bărbat din Studina, cercetat de poliţişti după ce a lovit un pieton cu autoutilitara şi şi-a continuat drumul

Un bărbat în vârstă de 48 de ani, din Studina, este cercetat de poliţişti pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, după ce, miercuri, a acroşat cu autoutilitara pe care o conducea un bărbat, pe o stradă din localitate, continuându-şi drumul.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu, a declarat că poliţiştii s-au sesizat după ce victima, un bărbat în vârstă de 39 de ani, tot din Studina, a ajuns la spital, fiind diagnosticat cu policontuzie prin accident rutier, fără a necesita internarea.

„Din primele verificări, a reieșit faptul că un conducător auto, în timp ce conducea o autoutilitară pe raza comunei Studina, la efectuarea virajului la stânga, ar fi acroșat ușor, un bărbat, de 39 de ani, care s-ar fi aflat pe partea carosabilă. Conducătorul  auto și-a continuat deplasarea către domiciliu, părăsind locul accidentului”, a declarat reprezentantul IPJ Olt.

Ea a adăugat că poliţiştii l-au identificat pe şofer, un bărbat în vârstă de 48 de ani, din comuna Studina, care a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Totodată, i-au fost recoltate probe biologice de sânge.

„În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”, a mai declarat Alexandra Dicu.