Bazinul de Înot şi Clubul Nautic din Slatina, închise şase zile, cu ocazia Paştelui

Bazinul didactic de Înot şi Clubul Nautic „Plaja Olt” Slatina nu vor funcţiona în perioada 26 aprilie – 1 mai, inclusiv, în weekendul de Paşte.

Potrivit unui comunicat remis de Clubul Sportiv Municipal, entitatea care administrează cele două zone de agrement, din data de 2 mai se va relua programul normal de lucru.

La scurtă vreme de la inaugurare, pe 1 iunie 2014, Bazinul de înot a devenit foarte popular printre slătineni şi foarte mulţi şi-au înscris copiii la cursurile de iniţiere gratuite.

Clubul Nautic şi de Agrement „Plaja Olt” Slatina este o investiţie realizată cu fonduri europene şi locale, valoarea totală a investiţiei fiind de 34 milioane lei. Proiectul a fost derulat prin Programul Operaţional Regional, Axa prioritară 5 - Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului, Domeniul major de intervenţie 5.2 „Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterea calităţii serviciilor turistice”.

Practic, prin acest proiect, municipalitatea slătineană a creat o infrastructură de agrement turistică la standarde europene.

Proiectul a presupus, pe lângă plaja propriu-zisă, amenajarea unor facilităţi rare în zonă, precum: debarcader pentru hidrobiciclete şi bărci cu vele (cu nouă culoare de câte 1.000 metri), terenuri de sport pentru minigolf, beach-volei, tribune, spaţii corespunzător amenajate pentru fitness şi Spa, 150 locuri de parcare, la care se adaugă: teren de minifotbal multifuncţional (fotbal, baschet, volei, handbal), tribune, teren de tenis, pistă biciclete şi role, vestiare, grupuri sanitare.