Bloc de locuinţe sociale, la Corabia. Imobilul va avea 38 de apartamente

Un bloc de locuinţe sociale cu 38 de apartamente va fi construit de Agenţia Naţională de Locuinţe (ANL), în oraşul Corabia.

Potrivit reprezentanţilor administraţiei locale, imobilul se va construi în zona târgului din localite, valoarea totală a investiţiei depăşind nouă milioane lei.

„Primarul orașului Corabia, domnul Iulică Oane a semnat ieri,11.06.2020, la sediul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, contractul de finanțare pentru construcția unui nou bloc de locuințe sociale Bl P12. Valoarea totală a investiției este de 9.235.040,30 lei, din care pentru anul 2020 au fost alocați 880.137,00 lei . Imobilul se va construi în spatele blocului P6 din zona târgului și va avea 38 de apartamente”, se arată într-un comunicat al Primăriei Corabia.

Sursa citată mai arată că locuinţele sociale se atribuie cu chirie subvenţionată unor persoane sau familii cu situaţie economică ce nu le permite cumpărarea sau închirierea unei locuinţe în condiţiile pieţei.