Bobi Verdeş pleacă de la CSM Slatina. Mihai Ianovschi este noul antrenor principal

Antrenorul nou-promovatei în Liga a III-a, CSM Slatina, Bobi Verdeş, părăseşte echipa. Adus în această vară în staff-ul tehnic, Mihai Ianovschi este noul antrenor principal.

Bobi Verdeş, antrenorul alături de care CSM Slatina a reuşit promovarea în Liga a III-a, a decis să părăsească gruparea.

„Da, am decis să plec din motive personale. Le mulţumesc fotbaliştilor cu care am lucrat anul trecut, alături de care am reuşit lucruri frumoase, iar celor care vor evolua în Liga a III-a, le doresc mult succes”,
a declarat Bobi Verdeş.

Odată cu plecarea acestuia, banca tehnică va fi condusă de Mihai Ianovschi, din postura de antrenor principal, care va fi ajutat, în continuare, de Mircea Voicu, antrenor secund, şi Vasile Sin, antrenor cu portarii.

Mihai Ianovschi a fost în ultimul timp antrenor secund al lotului naţional Under 18, dar şi lector în cadrul Şcolii Federale de Antrenori. În trecut, a mai antrenat FC Rapid şi CS Mioveni, având experienţa ligilor superioare.