Noul staff tehnic al naționalei își începe activitatea pe 20 ianuarie, când tricolorele se vor aduna pentru un stagiu de patru zile în Bucureşti. Obiectivele vor fi calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020 și o clasare pe locurile 1-6 la Campionatul European, programat la sfârșitul anului în Norvegia şi Danemarca.
Nominalizarea lui Bogdan Burcea era cunoscută încă de acum două zile, după ce a primit votul în Comisia Tehnică – Subcomisia de senioare. Propunerea cu privire la cel care îl va ajuta pe Bogdan Burcea a venit din partea preşedintelui FRH, Alexandru Dedu. Astfel, Robert Licu, fostul mare handbalist, care este cursant la Master Coach, a fost cooptat pe banca tehnică a naţionalei.
Cei doi vor conduce naţionala la turneul preolimpic din perioada 20-22 martie, când România va înfrunta Norvegia, Muntenegru și Kazakhstan la Podgorica. Primele două clasate se vor califica la Jocurile Olimpice.