Eveniment

2021-04-29, 12:04:35

Bolnavii de COVID-19, în continuare fără medicamente. Marius Oprescu (CJ Olt): „Primim până în 100 de doze, la două săptămâni, dar avem nevoie de 50-60 de doze, zilnic”

Preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, a declarat joi că, în continuare, Ministerul Sănătăţii nu asigură medicamentele necesare pentru bolnavii de COVID-19.

Marius Oprescu arată că Spitalul Judeţean primeşte aproximativ 100 de doze, la două săptămâni, în condiţiile în care este nevoie de 50-60 de doze, în fiecare zi. Preşedintele CJ Olt a precizat, din nou, că este vorba despre medicamentele Tocilizumab şi Remdesivir, care nu pot fi achiziţionate de pe piaţa liberă, ci doar distribuite de către Ministerul Sănătăţii.

„Situaţia în ceea ce priveşte medicamentele nu s-a îmbunătăţit deloc, doar că avem o scădere a numărului de cazuri şi a numărului de cazuri grave, faţă de trecut, dar ritmul cu care primim medicamente – specific şi de această dată că este vorba despre cele pe care noi nu le putem cumpăra de pe piaţa liberă – este acelaşi. Adică, o medie de până în 100 de doze, cam la două săptămâni, în condiţiile în care avem nevoie, în medie, de 50-60 de doze zilnic. Este vorba atât de Tocilizumab, cât şi de Remedsivir”, a declarat Marius Oprescu.

Reamintim că, în urmă cu trei săptămâni, Ministerul Sănătăţii comunica oficial, cu un cinism fără margini, către Spitalul Slatina să ia medicamente de la spitalele din apropiere, dacă ştiu că acestea le au. Iar, dacă nu le primesc, să raporteze aceste lucru.

Comentarii

Redacţia

2021-04-29 12:04:35

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...