Cabinet de genetică, în Ambulatoriul SJU. Conducerea spitalului caută un specialist care să vină de două ori pe săptămână, la Slatina

Reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina au prins în structura Ambulatoriului de specialitate şi un Cabinet de genetică. Pentru că aceşti specialişti sunt puţini, conducerea SJU Slatina încearcă să coopteze un medic pentru acest cabinet, care să vină de două ori pe săptămână la Slatina.

Pentru că autorităţile centrale îşi doresc înfiinţarea unei reţele de genetică medicală, reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina au prins în structura Ambulatoriului de specialitate un astfel de cabinet.

Directorul medical al SJU Slatina, medicul Cătălin Pătru, a precizat că singura problemă rămâne lipsa unui medic specialist în genetică medicală.

Reprezentanţii unităţii medicale slătinene încearcă să coopeteze un astfel de medic, care să vină de două ori pe săptămână în cabientul nou înfiinţat de la Slatina. 

„Există un ordin al Ministerului Sănătăţii care presupune înfiinţarea unei reţele de genetică medicală. În structura Ambulatoriului de specialistate a fost prins acest cabinet de genetică medicală, dar există medici pe această specialitate doar în centrele universitare. Noi ne propunem ca la următoarea contractare, pe serviciile de ambulatoriu, să avem şi acest Cabinet de gentică medicală. Acesta va funcţiona în baza unui contract de prestări servicii cu un medic din centrul universitar Craiova, care este cel mai apropiat. Medicul să vină o dată sau de două ori pe săptămână, în funcţie de adresabilitate, la Slatina, astfel încât să oferim servicii de genetică medicală”,
a spus Pătru.