Astăzi, 3 decembrie, ar fi trebuit să o sărbătorim pe Florina Popa. Colega noastră ar fi schimbat prefixul... Ne-am fi început ziua cu o cafea şi nelipsitele ţigări, pe care le savuram până la filtru. Chicoteam când pe holul redacţiei mai trecea cineva care ne atrăgea atenţia despre efectele fumatului. „O să muriţi la cât de mult fumaţi”, însă ne continuam ritualul dimineţilor din redacţie. Am fi plecat pe teren, să culegem ştirile, iar la ora prânzului ne-am fi strâns cu toţii la masă. Ar fi fost o zi specială, o zi în care colega noastră ar fi împlinit 40 de ani.
De şase ani, ziua de 3 decembrie, este una tristă. Este ziua în care cafeaua dimineţii are alt gust, amar. Este ziua în care Florina Popa mai este prezentă doar în discuţiile şi amintirile noastre. Este ziua în care în redacţie pâlpâie o lumânare, în memoria colegei noastre, care ne-a părăsit mult prea devreme, la doar 34 de ani.
Pe 30 august 2012, Florina Popa a plecat fulgerător, lăsând în urmă multă durere. Au trecut şase ani în care aproape că nu este zi în care să nu retrăim momente petrecute alături de ea. Era unul dintre cei mai buni oameni pe care i-am cunoscut. Era o mamă extrem de grijulie, o fiică pe care orice părinte şi-ar dori-o, o soră model, o colegă extraordinară, un adevărat prieten de suflet.
Fata frumoasă, pistruiată, şi cu ochi verzi, ne priveşte cu siguranţă de undeva de sus, dintr-o lume în care poate cafeaua dimineţilor are acelaşi gust. Pentru noi, cei din redacţia Gazeta Nouă, cafeaua dimineţilor de 3 decembrie are un gust amar...
Caută
