Caietul de sarcini şi documentaţia pentru concesionarea terenului către McDonald’s, pe masa consilierilor slătineni

Aleşii locali slătineni vor fi chemaţi, joi, în şedinţă pentru a aproba două proiecte care vizează concesionarea a unui teren de peste 3.400 de metri pătraţi la fosta unitate militară din Slatina, unde un brand multinaţional va deschide un restaurant.

Surse din cadrul primăriei au declarat că printre cele patru astfel de propuneri primite de municipalitate se numără şi cea a companiei McDonald’s, câştigătorul urmând să fie desemnat în urma unei licitaţii publice.

Viceprimarul Slatinei, Claudiu Stăncioiu, a afirmat că aleşii locali trebuie să aprobe caietul de sarcini şi documentaţia de atribuire.

„Următorul pas este elaborarea caietului de sarcini şi a documentaţiei de atribuire, acestea urmând a fi aprobate în consiliul local. Ultima pas constă în publicarea în Monitorul Oficial a anunţului de licitaţie în vederea concesiunii acelei suprafeţe”, a declarat Stăncioiu.

Totodată, consilierii locali trebuie să desemneze doi reprezentanţi care să facă parte din comisia de licitaţie. Stăncioiu spune că, până la finalul lunii august, contractul de concesiune ar trebui să fie deja semnat.

„Comisia este formată din şapte membri, patru din cadrul Direcţiei de Administrare a Patrimoniului, doi consilieri locali şi un reprezentant al Finanţelor Publice. Comisia va cerceta documentaţia de atribuire,va stabili dacă ofertele sunt valide - trebuie să fie cel puţin trei oferte valide ca să poată fi valabilă licitaţia - urmând să se întocmească un proces verbal al licitiaţie şi, în 20 de zile de la desemnarea câştigătorului, să se semneze contractul. Avem trei oferte valide, să le vedem şi scrise. Teoretic, până la finalul lunii august, ar trebui să avem contractul semnat şi banii în cont”, a declarat viceprimarul.

Valoarea de piaţă a terenului propus pentru concesionare este de 386.000 de euro, potrivit unei evaluări de specialiate. Aceeaşi sursă arată că preţul pe metrul pătrat este de 112 euro. De la acest preţ va porni şi licitaţia.

Potrivit unui studiu de fezabilitate, aprobat la începutul lunii aprilie de consiliul local, la fosta unitate militară va fi amenajată şi o zonă de agrement generoasă, cu multe spații destinate sportului în aer liber, dar și cu verdeață din belșug.

Tot în luna aprilie, Primăria Slatina şi Armata Română a semnat un nou protocol pentru preluarea de către municipalitate a terenului fostei unităţi militare din Slatina.

Noul protocol vine după ce Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, retransmiterea terenului fostei unităţi militare de pe bulevardul A.I. Cuza către Primăria Slatina.

Potrivit hotărârii de guvern, „după preluare, partea de imobil transmisă (...) se va utiliza pentru realizarea obiectivului «Ansamblu multifuncţional cu următoarele funcţiuni: locuinţe, dotări aferente acestora, servicii, comerţ, zone verzi, sport şi agrement», într-un termen de 5 ani, conform Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Slatina nr. 9/2018”.

Noua hotărâre a guvernului a fost emisă după ce primarul Slatinei Emil Moţ a reuşit să renegocieze înţelegerea cu MApN, astfel că primăria nu va mai trebui să cedeze 48 de locuinţe, urmând în schimb să reabiliteze un cămin al armatei. De asemenea, în cazul Cercului Militar, primarul a reuşit să prelungească termenul pentru reabilitarea clădirii.

Pentru ca noul contract să-şi producă efectul a trebuit ca unitatea militară să revină la minister, doar pentru ca Primăria Slatina să o primească înapoi.

Pentru prima dată, terenul fostei unităţi militare din oraş a fost preluat de municipalitate în urma unei hotărâri de guvern din 26 septembrie 2012.