Comunitate

2021-07-20, 17:57:42

CAO anunţă finalizarea lucrărilor pe strada Vintilă Vodă din Slatina

Lucrările desfăşurate la reţeaua de apă şi canal de pe strada Vintilă Vodă din Slatina au fost finalizate, anunţă Compania de Apă Olt (CAO) prin intermediul unui comunicat.


Lucrările de reabilitare a conductei principale de distribuție apă potabilă de pe strada Vintilă Vodă din municipiul Slatina, investiție realizată de Compania de Apă Olt în cadrul proiectului cu finanțare europeană „Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Olt în perioada 2014 - 2020", au fost finalizate.

Sursa citată arată că, miercuri, la ora 8.30, va fi branșată conducta de distribuție apă nou executată la conducta de pe strada George Poboran. Alimentarea cu apă nu va fi oprită.

„Compania de Apă Olt va realiza această intervenție cu o presă specială, iar alimentarea cu apă nu va fi oprită în timpul intervenției. Ulterior, se va executa și trecerea branșamentelor, pe rând, în rețeaua nouă. Este posibil ca, la efectuarea acestor lucrări, să apară modificări ale turbidității apei și fluctuatii de presiune!”, se arată în comunicatul citat

Lucrări executate:

Extindere conducta de aducţiune SP Bălcescu Crişan: aducţiune str. Vintilă Vodă pe 3.7 km,

Reabilitare/deviere reaţea de distributie - L=479m,

Construirea de cămine de vane și branşamente

Reprezentanţii CAO nu au precizat când va fi reluat şi traficul rutier, pe strada Vintilă Vodă.

Comentarii

Redacţia

2021-07-20 17:57:42

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...