Învăţământ

2021-07-21, 15:26:57

Câte clase de învăţământ profesional dual vor funcţiona în judeţul Olt, din toamnă. Care sunt operatorii economici care le susţin

Patru clase de învăţământ profesional dual vor funcţiona, din această toamnă, la licee tehnologice din judeţul Olt.


Potrivit ISJ Olt, este vorba despre două clase la Liceul Tehnologic Metalurgic Slatina, susţinute de Alro Slatina, o clasă la Liceul Tehnologic „Alexe Marin”, susţinută de Altur, şi despre o clasă la Liceul Tehnologic Nr.1 Balş, susţintă de Casa Noastră – QFort.

„Pe mine mă bucură această implicare a firmelor. În urmă cu o lună şi jumătate, am avut o vizită a unor profesori de la Universitatea Politehnică din Bucureşti şi spuneau că inclusiv din judeţul Olt sunt firme, care le ce ingineri în domeniul respectiv. Din acest motiv, dumnealor au ales să vină în judeţul Olt, să-şi facă lobby, astfel încât să atragă cât mai mulţi candidaţi către Politehnică”, a declarat inspectorul şcolar general al ISJ Olt, Victor Iacobescu.

Învăţământul dual este o formă de organizare a învăţământului profesional şi tehnic cu următoarele caracteristici specifice: este organizat la iniţiativa operatorilor economici interesaţi, în calitate de potenţiali angajatori şi parteneri de practică; asigură oportunităţi sporite de educaţie şi formare profesională pe baza unui contract de parteneriat şi a unor contracte individuale de pregătire practică, prin pregătirea practică organizată în răspunderea principală a operatorilor economici; operatorii economici asigură pregătirea practică a elevilor, bursă la nivelul celei acordate din fonduri publice şi alte cheltuieli pentru formarea de calitate a elevilor; facilitează implicarea operatorilor economici în mecanismele decizionale la nivelul unităţii de învăţământ partenere.


„Unii dintre părinţi, în momentul în care aud că totuşi copiii primesc bani, se gândesc că pentru lor este o cheltuială în minus. Această perspectivă de a se angaja la una dintre marile fabrici este una destul de îmbucurătoare, mai ales că aici elevii au posibilitatea să desfăşoare practică, iar ulterior să fie recrutaţi şi să primească prime de instalare, de angajare, iar salariul să fie unul mulţumitor”, a mai declarat Iacobescu.

Comentarii

Redacţia

2021-07-21 15:26:57

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...