Cazul Caracal: S-au reluat căutările de probe noi în casa lui Gheorghe Dincă

Căutările de probe noi în casa lui Gheorghe Dincă au fost reluate sâmbătă dimineaţă. Gheorghe Dică i-a ironizat pe anchetatori la verificări, spunându-le că-i pare bine că îi fac curat în casă, din moment ce oricum intenţionează să o vândă.

 Anchetatorii au revenit, sâmbătă dimineaţă, la „casa groazei” din Caracal, pentru a continua căutarea de noi probe.

De asemenea, la Poliţia Caracal continuă audierile martorilor.

Avocatul familiei Luizei, Tonel Pop, spunea, vineri, la Caracal, că Gheorghe Dică i-a ironizat pe anchetatori la verificări, spunându-le că-i pare bine că îi fac curat în casă, din moment ce oricum intenţionează să o vândă.

„A zis . Şi casa, zice, îţi intru peste ea, şi atunci s-a cam intristat. Eu am înţeles ceva din asta!", spunea apărătorul.

Avocatul afirm că Dincă, principalul suspect în cazul crimelor de la Caracal, ar fi vrut să-şi ia o rulotă cu care să umble prin ţară.

„Este evident ca era obsedat de sex. Şi a fost fixat şi în prezenţa unor femei. Una din căutarile lui pe Google erau maşinile rulotă. Omului acestuia cred că nu îi mai ajungea Caracalul pentru activităţile infracţionale, voia să facă un tur al ţării, să-şi ia casa în spinare şi presupun să facă lucruri infracţionale prin toată ţara", declara Tonel Pop.

sursa: mediafax.ro