Preşedintele Asociaţiei Tinerilor Fermieri Olt, Florin Ciobanu, a precizat că va cere continuare programelor guvernamentale, mai ales că măsurile au avut efectul dorit.
„Noi o să cerem continuarea programelor guvernamentale, în special pe cel de sprijinire a cultivatorilor de tomate. Programele care au fost în piaţă, care şi-au arătat efectele, trebuie să fie continuate. Mai ales că fermierii şi-au făcut şi ei strategia pentru 2020. Dacă nu se va continua, micii fermieri şi cooperativele vor fi bulveraţi”, a spus Florin Ciobanu.
Acesta a precizat că există voci care spun că noul Guvern va veni cu o variantă prin care legumicultorii să primească ca ajutor de minimis zece la sută din totalul vânzărilor.
„Din ce se aude, vor să elimine programele noastre şi să vină cu o variantă prin care să acorde ajutor de minimis de zece la sută din totalul vânzărilor. Această măsură nu a fost discutată cu noi, fermierii. Noi ştim că avem o problemă, iar fermierii nu au cum să vândă toată marfa pe documente. Noi am înfiinţat la Slatina un Sindicat al Legumicultorilor şi vom demara discuţii cu structura centrală”, a adăugat Florin Ciobanu.