Ce profit lunar făceau traficanții de etnobotanice din Slatina și Brebeni și cui vindeau drogurile

Traficanții de etnobotanice din Slatina și Brebeni, arestați preventiv joi seara, făceau profituri lunare cuprinse între 80 mii și 100 mii lei, au declarat pentru Gazeta Nouă surse judiciare.

Cei trei sunt Dan Antonio Mitrache, Cătălin Bogdan Aspra și Marius Florian Mitrică.

Aceleași surse spun că traficanții vindeau etnobotanice cu precădere liceenilor și tinerilor. Atunci când clienții nu-și mai permiteau să-și cumpere doza, erau racolați și transformați în „săgeți”.


Cei trei tineri din Slatina, cu vârste cuprinse între 23 şi 30 de ani, la locuinţele cărora poliţiştii SCCO şi procurorii DIICOT Olt au găsit pachete de etnobotanice, au fost arestaţi preventiv, joi seara, în urma unei decizii a magistraţilor Tribunalului Olt.

În urma unor percheziţii desfăşurate la locuinţe din Slatina şi Brebeni, au fost descoperite 18 pachete din hârtie și o pungă din plastic transparent ce conține material vegetal uscat de culoare verde, o țigaretă confecționată artizanal și o pungă din plastic de culoare roz ce conține material vegetal umed de culoare verde, precum și suma de 2.520 de lei.

Tinerii sunt acuzaţi de constituirea unui grup infracțional organizat şi efectuare fără drept de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive.