Ce s-ar putea întâmpla cu localităţile care nu aprobă taxa de salubritate. Scorniceşti, Drăgăneşti-Olt şi Iancu Jianu, vizate

Vicepreşedintele CJ Olt, Virgil Delureanu, a declarat că toate cele 112 localităţi din judeţ trebuie să aprobe taxa de salubritate la nivelul stabilit în regulament, cele care nu fac asta urmând să fie excluse din Asociaţia de Dezvoltare Olt-Eco şi li se va solicita restituirea tuturor cheltuielilor de până acum.

Delureanu a catalogat drept inadminisbilă situaţia de la Scorniceşti, unde consiliul local a aprobat preţul stabilit pentru mediul rural, nu pentru oraş.

„Nu se poate aproba alt preţ decât cel din regulament, aşa cum vor cei de la Scorniceşti. Atunci când au intrat în asociaţia de dezvoltare, automat, şi-au asumat nişte condiţii. Este un preţ rezonabil pentru că în jur de opt lei este colectarea şi patru lei este depozitarea. Scorniceşti are mai multe sate, dar este oraş de pe timpul lui Ceauşescu”, a declarat Virgil Delureanu.

Probleme au fost şi la Drăgăneşti-Olt, dar şi la Iancu Jianu.

„Hotărârea de la Scorniceşti va fi înapoiată de Prefectură pentru reanalizare şi va fi introdusă din nou pe ordinea de zi a consiliului local. La fel se va întâmpla şi la Drăgăneşti şi la Iancu Jianu”, a mai spus vicepreşedintele CJ Olt.

Virgil Delureanu a explicat şi ce se va întâmpla în situaţia în care într-o localitate nu se va ajunge la un consens în ceea ce priveşte taxa de salubritate.

„În situaţia în care nu reuşesc să treacă acest proiect de hotărâre, atunci vomt rece la excluderea lor din proiect. Ne vom îndrepta în instanţă împotriva lor ca să recuperăm toate cheltuielile”, a conchis Delureanu.

Valoarea taxei este de 3,69 lei, per persoană, lunar, în mediul rural, în timp ce la oraş de 11,75 lei de persoană, lunar.

La sate, taxa va fi achitată la primării, în baza unui contract semnat între autoritățile locale și cetățeni. Tot primăriile vor decide și dacă sunt în localitate familii ce vor fi scutite de această cheltuială.

Proiectul „Sistem integrat de management al deşeurilor în judeţul Olt” a fost implementat de Consiliul Judeţean (CJ) Olt cu finanţare prin Programul Operaţional Sectorial (POS) Mediu, având o valoare de 31.812.843 euro (130.544.001 lei), fără TVA, din care finanţarea nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională este de 23.060.887 euro (94.630.350 lei).

LATER UPDATE:  LA Drăgăneşti-Olt proiectul de hotărâre a trecut miercuri seara, potrivit primarului Pantelie Rotaru.