Ce va fi duminică


În scurta-mi activitate jurnalistică, s-a întâmplat să nimeresc câteva „previziuni” politice, prima fiind aceea că Crin Antonescu nu va mai însemna nimic, iar cea mai recentă e că PNL va pierde spectaculos alegerile în Slatina şi judeţul Olt.

Iată că, de aceea, mă încumăt să las câteva rânduri şi despre ce va fi duminică, când românii sunt chemaţi la urne pentru a-şi alege senatorii şi deputaţii.

În primul rând, cred că va fi o prezenţă scăzută. Pe de o parte, sunt oameni care aleg să nu vină la vot supăraţi că, spre exemplu, şcolile sunt închise pentru copii, dar deschise pentru alegeri. Pe de altă parte, sunt şi români care cred că îşi pun sănătatea în pericol, în context pandemic, dacă aşteaptă pe holuri să intre în secţiile de votare. Rămâne de văzut pe cine va avantaja prezenţa scăzută.

Apoi, cred că cele mai multe mandate de parlamentar le va obţine Partidul Social-Democrat, chiar şi cu 2-3 mai multe decât Partidul Naţional Liberal. Guvernarea a erodat extrem de mult, iar ultimele decizii cum ar fi închiderea pieţelor au iritat şi mai mult. Tot 2-3 procente cred că va fi şi diferenţa finală dintre PSD şi PNL.

Acest lucru nu va duce însă la pierderea Guvernării de către PNL. Nu atâtat timp cât preşedinte este Klaus Werner Iohannis. Poate că nu-l vom mai avea pe Ludovic Orban premier, iar acum că va reveni şi în Parlament nu trebuie să-şi mai facă nimeni griji dacă va avea bani de ţigări şi whiskey. PNL va rămâne la Guvernare, însă va fi nevoit să coopteze şi USR PLUS.  Altfel, nu va reuşi să aibă coerenţă în actul de Guvernare.

Însă, nu ştiu cât timp vor suporta cei de la USR PLUS să li se dicteze de la Cotroceni direcţia. Iar atunci când îşi vor da seama cu adevărat că fără ei nu se poate, PNL va avea probleme reale. Iar acest moment va fi probabil foarte aproape de anul 2024 când un domn care este acum pe cai mari la Bruxelles îşi va dori să devină preşedintele Românilor.

PMP va intra la limită în Parlament, la fel şi UDMR. Cel puţin unul dintre cele două partide se vor mufa la Guvernare într-o formă sau alta, motivând că fac parte din marea familie europeană a Popularilor, la fel ca PNL.

Nu văd cum Pro România va reuşi să rămână în Parlament. Este un partid care şi-a pierdut simpatia electoratului PSD dezamăgit de Dragnea şi Dăncilă, după europarlamentare. Fuziunea cu ALDE i-a scăzut şi mai mult. Pro România va fi absorbit, iar procesul deja a început cu unii primari, în PSD şi PNL. Ponta, Tăriceanu şi alţi lideri trebuie să-şi schimbe cariera. Unii încasează deja pensia specială.

În judeţul Olt, lucrurile nu vor fi foarte diferite faţă de alegerile locale. Poate că votul va fi şi mai scindat între cele două poluri, dreapta şi stânga. PSD va reuşi cu puţine emoţii să scoată patru deputaţi şi doi senatori. Iar PNL, pe lângă un senator şi un deputat, actualul şi fostul lider al filialei, îşi va vedea visul cu ochii pentru al doilea deputat.

Să fie oare acesta finalul pentru deputatul Mihai Niţă? Vedem duminică...