Centru de Primiri Urgenţe la Spitalul Orăşenesc Balş. Primar: Vom începe această lucrare, cel târziu anul viitor

Spitalul Orăşenesc Balş va avea un Centru de Primiri Urgenţe a asigurat, marţi, primarul Cătălin Rotea.

Edilul a explicat că există deja un studiu de fezabilitate şi că speră să primească finanţare pentru Centrul de Primiri Urgenţe prin Planul Naţional de Rezilienţă şi Redresare (PNRR).

Chiar şi în alte condiţii de finanţare, Rotea spune că lucrările pentru înfiiţarea CPU vor începe anul viitor.

„Am recepţionat deja studiul de fezabilitate pentru un centru de primiri urgenţe. În momentul de faţă, spitalul are doar cameră de gardă, unde nu există medic de gardă. Studiul de fezabilitate este finalizat şi, dacă nu vom obţine fonduri europene prin Planul Naţional de Rezilienţă şi Redresare sau pe programul operaţional de sănătate, vom începe această lucrare, cel târziu anul viitor, din fonduri proprii, din credit sau dintr-o parte din banii pe care îi are spitalul, în momentul de faţă”, a declarat Cătălin Rotea.