Chesnoiu (PSD Olt): Sub guvernarea liberală, România a devenit din grânarul Europei, importator de porumb și grâu

Deputatul PSD Olt, Adrian Chesnoiu, acuză coaliţia PNL-USRPLUS-UDMR că îi condamnă pe români la consumul alimentelor din import.

Chesnoiu arată că România importă cereală în valoare de 540 milioane de euro pe an.

„Sub guvernarea liberală, România a devenit din grânarul Europei, importator de porumb și grâu! În timp ce fermierii dau faliment, în lipsa oricărui sprijin din partea guvernului, România a importat grâu și porumb de 540 de milioane de euro/an! Ale cui sunt interesele pe care le apără coaliția PNL-USR PLUS-UDMR condamnând românii la consumul alimentelor din import?!”,
a afirmat preşedintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaţilor.