Chirurgul Cătălin Dudu: „Avem nevoie de o nouă lege a malpraxisului. Se merge pe penal, ca să nu se plătească taxele de timbru, şi suntem acuzaţi de omor din culpă”

Chirurgul de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, Cătălin Dudu, spune că medicii au nevoie de o nouă lege a malpraxisului, astfel încât atât doctorii, cât şi pacienţii să fie protejaţi. Acesta a dat exemplul medicilor de la Spitalul Slatina, Mircea Tusciuc şi Paul Iancu, care au fost condamnaţi, în 2018, la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare, fiind găsiţi vinovaţi de moartea unui copil de nouă ani, din Şerbăneşti.

Medicul Cătălin Dudu spune că au avut loc dezbateri cu mai mulţi specialişti, pentru a se putea realiza o nouă lege a malpraxisului.

„Am avut discuţii cu colegi, cu mai mulţi experţi din ţară, medici legişti. Am strâns informaţii despre cum ar trebui să fie nou lege a malpraxisului. Ne dorim ca legea să fie bună atât pentru medic, cât şi pentru pacient. Adică să se simtă protejaţi atât medicul, cât şi pacientul, să primească despăgubiri dacă a fost nedreptăţit. Noi trebuie să avem, în primul rând, o lege care să definească ce înseamnă malpraxis. Nu toate cazurile cu pacienţi nemulţumiţi sunt şi malpraxis. Atunci când se identifică un caz de malpraxis, el nici măcar nu trebuie să ajungă în instanţă. El se poate rezolva prin mediere, se poate rezolva prin nou lege. În momentul în care cazurile grave ajung în instanţă, să fie acţionat spitalul, în solidar cu medicul”, a spus chirurgul de la Spitalul Slatina.

Acesta a dat exemplul celor doi medici Mircea Tusciuc şi Paul Iancu, care au fost trimişi la închisoare, instanţa considerând că au greşit grav în cazul băieţelului de nouă ani, din Şerbăneşti. Cătălin Dudu spune că nu este normal ca medicul să fie găsit vinovat în astfel de situaţii.

„Nu este normal să acuzi un medic de omor din culpă, în timp ce el îşi face meseria. Sunt două cazuri la Slatina, unde s-a primit cu executare. Nu mi se pare normal ce s-a întâmplă. Se merge pe penal, ca să nu se plătească taxele de timbru, şi suntem acuzaţi de omor din culpă. Nu ştiu ce altă profesie mai are această sabie deasupra capului de fiecare dată când face ceva. Este frustrant când tu încerci să faci un bine şi ajungi să fii acuzat că vrei să omori un om. Nu acesta este rolul nostru, nu cu această idee se merge atunci când internezi bolnavul. Sunt lucruri regretabile care se pot întâmpla în timpul unei intervenţii, când pot să apară complicaţii. Acestea sunt trecute chiar şi în literatura de specialitate şi nu putem să fim acuzaţi de malpraxis. Dar omul nu înţelege”, a adăugat Cătălin Dudu.


Acesta a precizat că în lipsa unei specializări în domeniu, nici judecătorii nu înţeleg în profunzime un act medical.

„El merge şi se adresează unei instanţe, care nu are cum să înţeleagă profunzimea actului medical. Câteodată ţine cont de expertiza medico-legală, uneori nu. Avem expertize în care se spune că medicul nu a fost de vină. Inclusiv la medicul Tuşciuc nu s-a găsit culpă medicală şi omul a fost condamnat cu executare. În momentul de faţă totul stă la mâna judecătorului, cât de impresionat este de cazul respectiv. Iar judecătorii sunt impresionaţi de drama şi suferinţa omului, pe care nu ştiu cum să o încadreze, neavând nişte ghiduri foarte clare în lege”, a conchis medicul, care este şi reprezentantul Sindicatului Promedica.

În prezent, toţi medicii de la Spitalul Slatina îşi plătesc asigurările de malpraxis.

Malpraxisul este definit ca eroarea profesională săvârşită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical şi a furnizorului de produse şi servicii medicale, sanitare şi farmaceutice.