Am fost să văd filmul-senzaţie, cu încasări record pentru o peliculă românească, „Oh, Ramona”, ecranizare după bestseller-ul cu alt cuvânt în loc de „Oh”, şi nici nu ştiu de unde să încep cu dezamăgirile.
Trebuie să spun din capul locului că n-am avut mari aşteptări de la filmul în sine. Citisem o cronică pe un site care mi s-a părut echidistantă şi mai citisem şi cartea, care mi s-a părut cel mult mediocră. Mă gândeam că vor fi tot felul de insinuări sexuale care să devină picanterii pentru peliculă, dar mi s-a părut că s-a exagerat şi s-a depăşit orice limită. Nu vorbesc de obscenităţi, că n-a fost cu din astea, mai ales că actorii vorbeau în limba engleză, iar traducerea părea facută de Irina Margareta Nistor, iar „fuck you” nu însemna niciodată acelaşi lucru. Firul epic, personajele, dialogul şi tot ce presupune acţiunea filmului sunt mai slabe ca ale unui sketch de Revelion, glumele mai forţate ca într-un banc cu blonde, dar chiar şi aşa...
M-am aşezat pe scaunul sălii de cinema, cu promisiunea că nu voi pleca indiferent de ceea ce văd. Nu ştiu cum mi-a fost norocul că, lângă mine, au stat două domnişoare, una mai gălăgioasă ca cealaltă, care râdeau isteric la orice se întâmpla în film. Era de ajuns ca actorul principal să arate un deget către sală (preferabil mijlociul), că cele două se puneau pe râs. Una dintre ele chiţăia atât de tare că m-a făcut să mă gândesc dacă să chem SMURD-ul că-şi pierde respiraţia sau dacă să mă mut mai încolo, să-i fac loc. Avea fata asta un râs de acoperea toată sala. Eu mai întrebam cu voce tare, sperând că se va abţine, „ce e de râs?”, dar parcă şi exclamările mele o incitau mai abitir.
În timp ce se desfăşura acţiunea cu Ramona, Anemona şi celelate gagici cu terminaţie în Mona, mă gândeam ce noroc pe Andrei Ciobanu ăsta care a pornit o întreagă isterie de la două postări pe Facebook. Vă spun sincer, am citit cartea şi, cum să spun, sunt copii de liceu care scriu mai bine. E adevărat, are o descriere, un flow şi dă nişte detalii care te stimulează şi te fac să-ţi imaginezi într-un fel personajele şi să te regăseşti în acţiune, dar cam atât. Să faci un film de pe asta e prea mult, să mai scrii şi o continuare a cărţii, aoleu... Unde mai pui că filmul e deja block-buster.
Caută
