Luni, la Spitalul de Psihiatrie Cronici Schitu Greci, din județul Olt, a avut loc workshop-ul cu tema „Circuitul complet de asistență în adicții”, un eveniment care a reunit specialiști din domeniul sănătății mintale, reprezentanți ai instituțiilor publice și autorități locale și naționale. Tema a vizat dezvoltarea și consolidarea rețelei de sprijin pentru persoanele dependente, de la tratamentul medical până la reintegrarea socială.
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a deblocat plățile către beneficiarii Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) care au depus solicitări de plată prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (prelungit cu perioada de tranziție 2021 - 2022) și prin Planul Strategic PAC 2023 - 2027. Directorul general AFIR, Adrian Chesnoiu, anunță că săptămâna aceasta o nouă tranșă de plată va fi făcută către fermierii care așteaptă banii.
După două amânări, Curtea Constituțională a României (CCR) se va pronunța luni asupra legii care taie pensiile magistraților. Legea prevede că pensia magistraţilor va fi egală cu 70% din ultimul salariu net. Vârsta de pensionare va creste, etapizat, la 65 de ani, iar pragul se va atinge în 2035. Tot pe masa judecătorilor constituționali se află și pachetul de măsuri fiscale pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament. Premierul Ilie Bolojan a sugerat că ar putea demisiona dacă legea va fi declarată neconstituțională. În replică, președintele Nicușor Dan i-a transmis că nu este cazul să facă acest gest, chiar dacă CCR va respinge reformele. Şedinţa CCR începe de la ora 14.00.
UPDATE: Ora: 11.50: Traficul rutier a fost reluat. Accident grav pe Drumul Expres, pe tronsonul Slatina-Craiova, în zona oraşului Balş. În eveniment sunt implicate două autoutilitare şi un TIR. Traficul este blocat.
Vicepreședintele PSD Olt, Emil Albotă, a lansat un mesaj dur la adresa primarului municipiului Slatina, Mario De Mezzo, după ce acesta a declarat că a „improvizat” pentru a organiza ediția aniversară a Cupei Slatinei la Înot.
Comuna Brebeni este una dintre cele 19 localități din județele Olt și Dolj care vor beneficia de alimentare cu gaze naturale prin conducta de transport Ghercești–Jitaru, un proiect de importanță națională derulat de Transgaz. Lucrările sunt în desfășurare, iar autoritățile locale privesc cu optimism această investiție care va aduce beneficii majore pentru locuitori.
O explozie extrem de puternică a avut loc vineri dimineață, pe Calea Rahovei, în Sectorul 5 al Capitalei. Deflagrația a distrus complet două-trei etaje ale unui bloc de locuințe, aflat în apropierea Liceului „Dimitrie Bolintineanu”. Mai multe persoane au fost rănite, două persoane au decedat, iar autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție.
Deputatul și președintele PSD Slatina, Marius Iancu, consideră că reorganizarea teritorială a României este o măsură necesară, dar atrage atenția că aceasta nu poate fi impusă de la nivel guvernamental, fără respectarea procedurilor legale și fără consultarea cetățenilor.
Campania „Mai bine pentru vârstnicii noștri”, inițiată de Spitalul Județean de Urgență Slatina, se concentrează pe prevenirea problemelor de sănătate la persoanele în vârstă din județul Olt. „AVEM GRIJĂ ÎN TINEREȚE, SĂ FIM SĂNĂTOȘI LA BĂTRÂNEȚE”, subliniază echipa medicală pe pagina de Facebook a spitalului. Doctorul Amalia Mirela Săndulescu, medic șef al Secției Psihiatrie, explică faptul că o viață echilibrată poate transforma vârsta pensionării într-un nou început, plin de activități și pasiuni descoperite sau redescoperite.