Cinci oameni la spital, după ce un şofer care consumase alcool a făcut o depăşire neregulamentară

Un grav accident ruter a avut loc sâmbătă seară pe DN66, în judeţul Hunedoara, în zona localităţii Bretea Strei, după ce un şofer care consumase băuturi alcoolice a intrat cu autoturismul într-o depăşire neregulamentară, lovind un alt autoturism. În urma accidentului, cinci oameni au fost transportaţi la spital.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al judeţului Hunedoara, accidentul a avut loc sâmbătă seara, în jurul orei 21.00.

„Un bărbat de 31 de ani, din judeţul Sibiu, care conducea un autoturism pe DN66, pe raza localităţii Bretea Strei, din direcţia Calan-Hateg, a efectuat o depăşire neregulamentară şi a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar din sens opus de un bărbat in vârstă de 38 de ani, din Uricani. In urma impactului a rezultat rănirea celor doi conducători auto si a trei pasageri”, transmite IPJ Hunedoara.

 Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara spun că o  persoană a avut nevoie de intervenţia de urgenţă a medicilor fiind resuscitată la locul accidentului. 

Victime au fost transportate la centrele de primire urgenţe de la spitalele din Deva şi Hunedoara cu ambulanţele SAJ şi SMURD. 

Conducătorul auto de 31 de ani a fost depistat pozitiv, în urma testării cu aparatul etilotest, având 0,75 mg/l, alcool în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal.

Traficul rutier este blocat pe ambele sensuri de mers şi este dirijat de poliţişti pe rute ocolitoare, prin localitatea Bretea Strei.

Sursa: news.ro