Potrivit datelor furnizate de Casa de Pensii Olt, 2.500 de pensionari au depus cereri pentru obţinerea unui bilet de tratament în staţiunile balneare din ţară. Activitatea de tratament a fost sistată în ultimele trei luni, însă, potrivit ultimelor reglementări, bazele de tratament vor fi redeschise.
Persoanele care doresc să beneficieze de un sejur în staţiunile balneoclimaterice din ţară pot depune în continuare cereri la Casa Judeţeană de Pensii Olt
„Persoanele interesate pot depune cererile la casa de pensii în a cărei rază teritorială domiciliază. Pentru evitarea aglomeraţiei la sediile caselor de pensii recomandăm transmiterea cererilor prin poștă sau prin e-mail. La depunerea cererii pentru acordarea unui bilet de tratament balnear, pensionarul nu mai este obligat să depună copia actului de identitate și talonul de pensie.
Prima serie de tratament disponibilă și unităţile care vor asigura serviciile aferente vor fi anunţate în timp util, prin postarea pe portalul Casei Naţionale de Pensii”, se arată într-un comunicat al CNPP.