Colegiul Medicilor Olt, intermediar în „afacerile” medicilor de familie. Practica vânzării listelor de pacienţi pe bani grei

Colegiul Medicilor (CM) Olt se comportă ca un intermediar în „afacerile” medicilor de familie din judeţ. Preşedintele Asociaţiei medicilor de familie Olt, doctorul Mihai Ungureanu, spune că nu este în regulă ca anunţurile de concesionare-vânzare ale doctorilor, mai ales cele care cuprind şi sumele solicitate pentru listele de pacienţi, să fie postate pe site-ul oficial al CM Olt.

Într-o notificare către Colegiul Medicilor Olt, medicul Cristina Drondoe, care deţinea un cabinet în comuna Vulpeni, a dorit să vândă praxisul. Cabinetul este  compus dintr-o sală de consultaţii în suprafaţă de 31 de metri pătraţi, o sală de tratament de 16 metri pătraţi, şi jumătate din mai multe spaţii comune, cum ar fi  hol, cameră sterilizare, debara şi toaletă. Pentru lista de pacienţi şi cedarea dreptului de folosinţă spaţiu, medicul cerea 13.250 de euro. Documentul apare înregistrat la Colegiul Medicilor Olt sub numărul 1.065 din data 8 august 2018.

Astfel, aceste tranzacţii sunt făcute chiar sub nasul şefilor Colegiului Medicilor Olt, care aprobă tacit afacerile cu pacienţi dintre medici.

Preşedintele Asociaţiei medicilor de familie Olt, medicul Mihai Ungureanu, spune că pe site-ul Colegiului Medicilor Olt nu trebuie să apară astfel de anunţuri, în care sunt specificate inclusiv preţurile de vânzare.

„Sunt medici care au postat astfel de anunţuri în gazete, însă nu este în regulă ca anunţurile cu preţurile cerute să apară pe site-ul Colegiului Medicilor Olt. Este o greşeală care s-a strecurat, chiar îi voi ruga să le şteargă. Cesionarea praxisului este în regulă, o spune şi legea, însă nu aşa cu preţ. Sunt unii medici care au cedat praxisul fară nimic, sunt alţii care au investit în cabinete şi care cer bani”,
a spus medicul Mihai Ungureanu despre practica vânzării listelor de pacienţi pe bani grei.

Preşedintele CAS Olt, Florin Ciocan, spune că instituţia pe care o conduce nu poate interveni  în afacerile dintre doctori.

„Noi nu avem cum să intervenim în această afacere dintre medici. Ce fac medicii între ei, nu este problema noastră. Noi avem o listă a medicului, vine celălalt medic care îi preia praxisul, lege le permite, şi trebuie să îndeplinească toate condiţiile. Să aibă toate atestatele pentru medicina de familie. Din momentul în care vine cu aprobare de la Colegiul Medicilor, eu sunt obligat să-l bag în contract. Nu poate cumpăra oricine praxisul de la medic, trebuie să îndeplinească condiţiile”, a spus Ciocan.

Pe site-ul oficial al Colegiului Medicilor Olt, pacienţii sunt vânduţi ca maşinile sau imobiliarele. Mai multe anunţuri de concesionare-vânzare au fost postate în ultima perioadă, iar prin ele se face cunoscută intenţia unor doctori de a vinde la pachet atât cabinetul, cât şi pacienţii. Puţini se încumetă să afişeze preţurile, însă în practică toţi medicii de familie care pleacă sau ies la pensie vând pe bani grei listele de pacienţi cu cabinete cu tot. Cu cât un medic are mai mulţi pacienţi înscrişi pe listă, cu atât va pretinde mai mulţi bani atunci când va face tranzacţia cu doctorul interesat să o preia.