Comunitate

2021-07-09, 10:04:50

Compania de Apă Olt începe investiţiile în Caracal. A fost semnat contractul pentru reabilitarea sistemului de tratare a apei şi apei uzate

Contractul de lucrări „Reabilitare Sistem de tratare apă în aglomerarea Caracal”, din cadrul proiectului ”Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată în perioada 2014-2020” a fost semnat vineri, de Compania de Apă Olt (CAO).

Potrivit unui comunicat remis de Companie, acesta este unul din cele trei contracte prin care întreg sistemul de alimentare cu apă din municipiul Caracal va fi modernizat.

Prin contractul de lucrări ”Reabilitare Sistem de tratare apă în aglomerarea Caracal”, se vor realiza următoarele investiți
•    Reabilitare conductă de aducțiune existentă – 18 km;
•    Reabilitare Gospodăria de apă Redea;
•    Reabilitare Gospodăria de apă Anton Pann;
•    Reabilitare Gospodăria de apă Preuzinal.

Contractul a fost atribuit, în urma unei licitații publice deschise, asocierii SC ELSACO ELECTRONIC SRL & CVW TECHNOLOGIES SA & CARMIN POPSTAR SRL, lider de asociere fiind SC ELSACO ELECTRONIC SRL. Valoarea contractului este de 35.669.971,51 lei fără TVA, din  care, conform schemei de finanţare, 85% reprezintă finanţare nerambursabilă de la Uniunea Europeană iar 13% constituie co-finanțare naţională și 2% constituie co-finanțare din Bugetul Local.

Durata contractului de execuție este de 35 luni (6 luni durata de elaborare a proiectului tehnic, 26 de luni perioada efectivă de execuție a lucrărilor și 3 luni perioada de teste și punere în funcțiune), la care se adaugă 36 de luni – perioada de notificare a defectelor.

„Acesta este primul contract de lucrări pe care îl semnăm pentru municipiul Caracal și mă bucur că pot să îi anunț pe locuitorii acestui oraș că vom începe investițiile în modernizarea și extinderea sistemului de alimentare cu apă și canalizare. Cele mai multe fonduri din proiectul cu finanțare europeană ”Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată în perioada 2014-2020” au fost alocate municipiului Caracal. Pentru că nu a făcut parte, atunci, din Compania de Apă Olt, Caracalul nu a putut beneficia de investițiile prin Programul Operațional Sectorial, așa că prin POIM avem șansa să schimbăm în totalitate, infrastructura veche de apă și canalizare, a municipiului și să îmbunătățim calitatea apei furnizate. Compania de Apă Olt contribuie, în acest fel, la dezvoltarea municipiului Caracal, un oraș important pe harta istorică și culturală a județului Olt, aflat acum în plină transformare. Investim azi pentru municipiul Caracal de mâine”, a declarat Cătălin Ușurelu, director general al Companiei de Apă Olt.

Prin Programul Operațional Infrastructură Mare, Compania de Apă Olt va îmbunătăți standardele de viață ale locuitorilor din cele 25 de localități unde se vor realiza investiții, obiectivul principal fiind creşterea nivelului de colectare şi epurare a apelor uzate urbane, precum şi a gradului de asigurare a alimentării cu apă potabilă a populaţiei.


Comentarii

Redacţia

2021-07-09 10:04:50

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...