Comuna Osica de Sus, racordată la reţeaua de gaze naturale

Comuna Osica de Sus va fi racordată la reţeaua naţională de distribuţie a gazelor naturale, după ce a primit avizul de principiu de la Transgaz.

Potrivit primarului localităţii, Gheorghe Manicea, investiţia va fi finanţată prin Fondul de Dezvoltare şi Investiţii (FDI), reţeaua de gaze urmând să ajungă în toate satele lcalităţii.

„Un pas mare pentru dezvoltarea comunei noastre. Cu toate că nu am vrut să promit sau să anunț înainte să avem negru pe alb, astăzi vă pot comunica faptul că s-a emis de către Transgaz, avizul de principiu privind racordarea și accesul la conducta de înaltă presiune SRM Caracal ce aparține de Sistemul Național de Transport al Gazelor Naturale pentru toate satele din comuna Osica de Sus. Investiția va fi finanțată prin Fondul de Dezvoltare și Investiții, cu sprijinul Consiliului Județean Olt și Guvernului României”, a declarat Manicea.