Concursul pentru posturile de registrator medical din cadrul SJU Slatina, anulat din cauza unui subiect

Concurs buclucaş la SJU Slatina, după ce conducerea unităţii medicale a decis anulare testării pentru ocuparea celor patru posturi de registratori medicali. Un candidat s-a plâns comisiei de contestaţie că a fost nevoit să abordeze un subiect ce nu se regăseşte în bibliografie. Concursul va fi reluat luna următoare.

După ce 18 candidaţi au susţinut proba scrisă pentru a ocupa un post de registrator medical, fiind disponibile două posturi la Serviciul de evaluare şi statistică medicală şi două la Ambulatoriul integrat unităţii medicale, conducerea SJU Slatina a decis anularea acestui concurs.

În urma probei scrise susţinute pe 20 iunie, opt candidaţi au fost admişi, doi dintre aceştia obţinând maximum de puncte. Numai că toţi cei cu note de trecere nu au intrat la interviu, programat iniţial pe 23 iunie, ci au primit veşti proaste, concursul fiind anulat.

Managerul SJU Slatina, Elena Vişan, a declarat că acest concurs a fost anulat, după ce un candidat a reclamat că a fost nevoit să abordeze, la proba scrisă, un subiect ce nu se regăsea în bibliografia stabilită.

„A fost o contestaţie făcută de unul dintre candidaţi. Acesta s-a plâns că un subiecte nu ar fi fost din bibliografie. Comisia de contestaţie a verificat şi a considerat că aşa a fost. I-am anunţat pe toţi, iar concursul va fi reluat. Anunţul concursului va apărea zilele următoare, iar probele vor fi susţinute în iulie”,
a spus Elena Vişan.