Condiţii drastice pentru repornirea activităţii sportive. Fiecare sportiv trebuie să stea 14 zile în izolare, după care va fi testat. Cei negativi vor fi admişi în bazele de cantonament

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a susţinut o conferinţă de presă în care a vorbit despre normele pe care cluburile trebuie să le aplice la reluarea antrenamentelor. Pregătirea va fi reluată gradual, pregătire preliminară, sesiuni individuale de antrenament, sesiuni de antrenament în grupe mici, sesiune de antrenament colectiv. Pentru ca sportivii să înceapă pregătirea trebuie, în mod obligatoriu, să stea o perioadă de 14 zile în izolare la domiciliu. La ieşirea din izolare vor fi testaţi, iar cei cu rezultat negativ vor fi admişi în bazele de cantonament.

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că fiecare club care doreşte să reia pregătirea trebuie să dispună de o bază sportivă proprie sau în uz exclusiv, cu spaţii de cazare, bucătărie, spaţii medicale, terenuri de antrenament. Condiţiile sunt draconice pentru multe dintre cluburi, care nu dispun de astfel de condiţii.

„Azi nu vom vorbi despre reluarea competiţiilor, ci doar de faza de pregătire. Aşa cum spunea şi preşedintele României, pentru moment, bazele sportive nu se vor redeschide pentru sportivii amatori. Pentru cei care vor să facă exerciţii fizice în aer liber o vor putea face, dar nu în grupuri mai mari de trei persoane. Condiţiile pentru sportivii de performanţă, care sunt enunţate în acest ordin, sunt complexe şi descriu un regim foarte strict de testare, de monitorizare, de cantonament și izolare a tuturor celor care își doresc reluarea pregătirii sportive. Sportivii vor trebui să stea într-un regim închis și să-și desfășoare întreaga activitate în condiții controlate. Fiecare club care doreşte să-și înceapă antrenamente trebuie să dispună pentru cantonament de o bază sportivă proprie sau în uz exclusiv cu spații de cazare, bucătărie, spații medicale, terenuri de antrenament, eventual săli de forță sau alte facilități necesare activității de antrenament”,
a afirmat ministrul Stroe.

Ministrul Tineretului şi Sportului a mai declarat că antrenamentele se vor desfăşura în regim izolat.

„Fiecare participant la cantonament trebuie să respecte prevederile din acest ordin privind pregătirea numai în regim izolat. Antrenamentele se vor desfăşura numai în regim izolat, în patru etape: pregătirea antrenamentului, sesiuni individuale, sesiuni în grupuri mici şi sesiuni de antrenament colectiv. Sportivii şi antrenorii nu vor putea părăsi baza de antrenament. Singura excepţie va fi cea pentru efectuarea vizitei medicale obligatorii”, a explicat Ministrul Tineretului şi Sportului.

Mai mult, înainte de intrarea în cantonament, fiecare sportiv trebuie să stea 14 zile în izolare la domiciliu, iar la ieşirea din izolare va fi testat pentru COVID-19.

„Pentru ca sportivii cu antrenorii, medicii şi ceilalţi din staff să îşi reia antrenamentele, ei trebuie să stea 14 zile în izolare totală, iar la ieşirea din izolare vor fi testaţi pentru COVID-19. Doar cei care sunt testaţi negativ vor fi admişi în bazele sportive de pregătire. Personalul administrativ va sosi înaintea sportivilor şi va lucra în ture de 14 zile, deci vor sta şi ei acolo în cantonament. De asemenea, vor fi şi ei testaţi pentru COVID-19. Procurarea testelor şi achiziţionarea acestora vor fi făcute de clubul sau federaţia respectivă”, a mai precizat ministrul Ionuţ Stroe.