Consiliul Judeţean Olt, buget mai mare cu 20 milioane lei decât anul trecut

Aleşii judeţeni au votat, vineri, bugetul judeţului Olt pe anul 2018, dar şi estimările pe anii 2019-2020, în visteria CJ regăsindu-se cu 20 de milioane lei mai mult decât anul precedent.
Bugetul de venituri şi cheltuieli al judeţului Olt, pe anul 2018, depăşeşte suma de 270 milioane lei. Preşedintele Consiliului Judeţean Olt, Marius Oprescu, a declarat că sumele suplimentare vor fi îndreptate către investiţii,

„Prin noua formulă de buget, judeţul Olt câştigă nişte sume importante care se vor regăsi la nivelul investiţiilor. Astăzi, am aprobat acest buget, am aprobat şi cofinanţarea către unităţile administrativ teritoriale. O serie de localităţi, care nu reuşeau să-şi asigure programele de co-finanţare şi să-şi susţină execuţia bugetelor pe anul acesta, au primit o parte din sumele necesare din alocările consiliului judeţean. Toate aceste lucruri se vor vedea la nivelul investiţiilor şi modernizărilor din judeţ. Bugetul din acest an este mai mare decât cel de anul trecut cu aproximativ 20 de milioane de lei”, a afirmat Marius Oprescu. 

În aceeaşi şedinţă au fost aprobate alte două hotărâri prin care au fost repartizate către primăriile din judeţ sume provenite din cotele defalcate din impozitul pe venit şi din Taxa pe Valoare Adăugată (TVA). Banii trebuie folosiţi de primării pentru achitarea datoriilor şi pentru co-finanţarea proiectelor de investiţii.

„Am încercat să avem în vedere ca toate primăriile să reuşească să-şi construiască un buget de funcţionare, în primul rând”, a mai declarat Marius Oprescu.