Conştient de eşecul care îl aşteaptă în 2020, primarul din Balş se visează europarlamentar

Primarul oraşului Balş, Mădălin Teodosescu, încearcă marea cu degetul şi şi-a anunţat colegii de partid că vrea să candideze pe listele PNL pentru alegerile europarlamentare din primăvara anului următor. Edilul vrea să scape astfel de confruntarea de la localele din 2020, când are şanse minime să mai rămână în funcţie.

În 2016, Mădălin Teodosescu a reuşit în ultimul moment să-şi salveze scaunul de primar în faţa social-democratului Cătălin Rotea, fapt care este puţin probabil să se repete, în 2020, după un nou mandat în care liberalul a demonstrat o administrare deplorabilă a oraşului de pe Olteţ. Astfel, edilul se agaţă de un loc pe lista pentru Parlamentul European.

Chiar şi aşa, Teodosescu are un contracandidat serios din regiunea Sud-Vest Oltenia, europarlamentarul aflat la al treilea mandat, Marian Jean Marinescu, zis Marijean.

Preşedintele PNL Olt, Liviu Voiculescu, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă că liberalii olteni îi vor susţine pe ambii candidaţi.

„După cum ştim cu toţii, domnul Marinescu şi-a manifestat intenţia de a candida pentru un nou mandat de europarlamentar. În consecinţă, organizaţia Olt îl va susţine pe domnul Marian Jean Marinescu pentru încă un mandat în Parlamentul European. Mai mult decât atât, îşi va depune de asemenea candidatura pentru listele europarlamentare şi domnul primar al oraşului Balş, Mădălin Teodosescu, pe care, de asemenea, organizaţia Olt îl susţine. Normele noastre interne şi ultimele decizii ale Biroului Permanent Naţional ne permit acest lucru. Chiar este indicat să fie mai mulţi candidaţi din zona noastră. Ordinea în care dumnealor vor fi pe listă se va stabili de către BPN”, a afirmat Voiculescu.

Un alt liberal care râvnea la listele PNL pentru europarlamentare este Gigel Ştirbu, care momentan a făcut un pas în spate.

„Aceste două candidaturi sunt certe. Domnul deputat Ştirbu ne-a spus în cadrul Biroului Politic Judeţean că nu doreşte să candideze la alegerile europarlamentare. Dacă se va răzgândi, vă va spune dumnealui”, a mai spus şeful PNL Olt.