Controale cu efective sporite, din acest weekend, în zonele aglomerate, pentru limitarea răspândirii COVID-19

Echipe mixte de control vor acţiona, începând din acest weekend, în zonele aglomerate din judeţul Olt, pentru prevenirea limitării răspândirii noului coronavirus. În urma unei videoconferinţe organizate la nivel naţional, conducerea MAI a trasat linii clare în teritoriu. Astfel, vor fi angrenate în misiuni de control efective sporite de poliţişti, jandarmi, pompieri, poliţişti locali, reprezentanţi ai ITM, DSVSA, OPC precum şi alte autorităţi competente pentru verificarea măsurilor de protecţie socială.

Pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu COVID-19,  conducerea Ministerului Afacerilor Interne a convocat vineri, 3 iulie, o ședință, în sistem videoconferință, cu prefecții și șefii de structuri centrale și teritoriale pentru a stabili măsurile care vor fi luate în următoarele două săptămâni.

În cadrul ședinței s-a stabilit ca la nivelul fiecărui județ să fie organizată, sub autoritatea prefectului, o grupă de coordonare operativă, care să evalueze situația specifică și să intensifice activitățile de verificare și depistare a celor care nu respectă regulile de protecție sanitară. S-a dispus ca prima întâlnire a membrilor grupelor de coordonare operativă să aibă loc imediat după încheierea ședinței convocate de conducerea MAI.

Sub coordonarea acestor grupe, la nivelul fiecărui județ vor fi organizate echipe mixte formate din polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști locali, reprezentanți ai inspectoratelor teritoriale de muncă, direcțiilor sanitar-veterinare și de la Protecția Consumatorului, precum și de la alte autorități cu competențe în efectuarea de verificări cu privire la respectarea regulilor de protecție sanitară. 

În situațiile de încălcare a normelor instituite pentru limitarea răspândirii noului coronavirus, se vor dispune măsuri de sancționare, inclusiv de suspendare a activității unor operatori economici.

Se vor desfășura activități de verificare punctuale atunci când se vor primi sesizări cu privire la nerespectarea măsurilor de limitare a îmbolnăvirilor cu COVID-19, dar și acțiuni cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, precum și la ștranduri, terase și cluburi în aer liber. 

Pentru a putea interveni rapid, se va înființa o linie TelVerde – 0800800165 la care cetățenii vor putea sesiza cazurile de încălcare a normelor de protecție sanitară. Numărul de telefon va deveni operațional începând cu data de 4 iulie, ora 00:00.

Pentru punerea în aplicare a măsurilor stabilite în cadrul videoconferințe, s-a constituit grupa de coordonare operativă de la nivelul județului nostru, compusă din reprezentanți ai Instituției Prefectului, Inspectoratului de Poliție Județean Olt, Inspectoratului Județean de Jandarmi Olt, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, Sectorului Poliției de Frontieră Corabia, Biroului Județean de Poliție Transporturi Olt, Direcției de Sănătate Publică Olt, Direcției Sanitară-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Olt, Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt, Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Olt și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Olt”, transmite Prefectura Olt. 

În prima întâlnire a grupului de coordonare, organizată la sediul Instituției Prefectului – Județul Olt, în data de 3 iulie 2020, ora 16:00, s-au stabilit direcțiile de acțiune pentru acest sfârșit de săptămână. 

Autorităţile recomandă cetăţenilor, cât și operatorilor economici, să manifeste responsabilitate în respectarea măsurilor dispuse pentru limitarea răspândirii virusului COVID-19.