Control judiciar pentru bărbaţii care cultivau cannabis în vie

Cei doi tineri în vârstă de 30 de ani şi, respectiv, 34 de ani, din Slatina, care cultivau cannabis într-o vie din Găneasa, au fost plasaţi sub control judiciar pentru 60 de zile.


Ei fuseseră reţinuţi, în urma unor percheziţii desfăşurate, în județele Olt și Argeș.

În timpul perchezițiilor, polițiștii au descoperit într-o locuință, în comuna Găneasa, o cultură indoor de cannabis, formată din 15 plante, în diferite stadii de creștere.

Totodată, în comuna Stolnici, județul Argeș, au fost descoperite 29 de plante de cannabis în ghivece, ce ar fi fost ascunse într-o cultură de viță de vie.

În urma activităților, au fost ridicate semințe de cannabis, material vegetal uscat de culoare verde-oliv, grindere, diferite recipiente pentru prepararea drogurilor și un cântar de mare precizie.