Copiii şi adulţii cu diabet primesc gratuit sisteme de monitorizare a glicemiei. Dosarele se depun la CAS Olt

34 de copii şi adulţi din judeţ, dependenţi de insulină, aşteaptă dispozitivele gratuite de ultimă generaţie pentru monitorizarea glicemiei. Aceştia au depus dosarele la CAS Olt şi speră să fie chemaţi la Craiova pentru eliberarea şi montarea dispozitivului cu ajutorul căruia îşi vor afla glicemia. Vor scăpa astfel de chinul zecilor de înţepături.

Oltenii dependenţi de insulină, fie că vorbim de copii sau adulţi, pot beneficia gratuit de sisteme de monitorizare a glicemiei. Cu ajutorul acestor dispozitive, copiii cu diabet nu mai sunt înţepaţi de câteva ori pe zi, un senzor transmiţând în timp real nivelul zahărului din sânge.

Pentru a obţine un astfel de dispozitiv, oltenii trebuie să depună un dosar la CAS Olt.

„Pacienții trebuie să știe că medicul diabetolog care are în evidenţă bolnavul întocmeşte dosarul medical al acestuia, care cuprinde: documentele care justifică îndeplinirea criteriilor de eligibilitate pentru a beneficia de dispozitivele medicale specifice, datele de contact ale pacientului şi referatul de justificare, pe care îl transmite CAS Olt. Noi vom trimite dosarul CAS Dolj. Documentele sunt direcţionate Comisiei de evaluare de la Craiova, care verifică şi analizează respectarea criteriilor de eligibilitate şi emite decizii de aprobare sau respingere. Pentru bolnavii care nu îndeplinesc criteriile de eligibilitate, decizia va cuprinde motivele respingerii dosarului”, a precizat purtătorul de cuvânt al CAS Olt, Constanţa Florea.

După aprobarea dosarului, pacientul este chemat la Craiova, unde medicii vor monta dispozitivul şi îl vor învăţa cum să-l folosească.

„Achiziţia, montarea şi eliberarea dispozitivelor medicale specifice diabetului zaharat (pompe de insulină, sisteme de pompe de insulină cu senzori de monitorizare continuă a glicemiei, sisteme de monitorizare continuă a glicemiei şi sisteme implantabile de monitorizare continuă) se realizează prin centrele metodologice regionale nominalizate sau unităţile sanitare cu secţii sau compartimente de profil care au farmacii cu circuit închis, după caz”,
au adăugat cei de la CAS Olt.

Încă de anul trecut, 34 de olteni au solicitat astfel de dispozitive de ultimă generaţie. Dosarele acestora au fost aprobate, însă nu s-au primit încă deciziile.