Copil de doi ani şi bunica sa, loviţi de o maşină în zona McDonald

Un copil în vârstă de doi ani a fost grav rănit, miercuri seara, după ce a fost lovit de un autoturism în timp ce traversa strada, alături de bunica sa, pe bulevardul A.I. Cuza, în zona restaurantului McDonald’s din Slatina.

"La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina, care, din primele verificări, au constatat faptul că în eveniment a fost implicat un autoturism, condus de un bărbat, de 54 de ani, din orașul Scornicești și doi pietoni, respectiv o femeie, de 60 de ani, din comuna Valea Mare și un minor, în vârstă de 2 ani, din municipiul Slatina", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Ionuţ Vasiloaica.

În urma evenimentului, minorul și femeia au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

"Conducătorul auto nu se afla sub influența alcoolului în momentul producerii accidentului. Polițiștii efectuează în continuare cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul", mai arată reprezentantul IPJ.

sursa foto: Facebook/ Info Trafic Slatina