Eveniment

2019-10-21, 18:52:21

Copil lovit de mașină, pe o stradă din Slatina. A fost transportat la spital

Un copil în vârstă de opt ani, din Slatina, a ajuns la spital, luni după-amiază, în urma unui accident rutier petrecut pe strada Prelungirea Tunari din localitate.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu, a declarat că accidentul s-ar petrecut după ce copilul a trecut strada printr-un loc nepermis.

„Polițiștii Biroului Rutier Slatina s-au deplasat de îndată la fața locului și în urma cercetărilor au stabilit faptul că un minor, de 8 ani, s-ar fi angajat în traversarea străzii prin loc nepermis, fiind acroșat de un autoturism, condus regulamentar de un bărbat, de 37 de ani, din localitate. Minorul a fost preluat de ambulanță și transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

Polițiștii au testat conducătorul auto cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero.

„Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a mai spus reprezentantul Poliției.

Comentarii

Redacţia

2019-10-21 18:52:21

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...