Cornel Vlădescu, ordin de numire în fruntea Fiscului oltean

Prin ordinul preşedintelui ANAF, Cornel Vlădescu a fost numit şef al Fiscului oltean. În luna mai, acesta fusese împuternicit să îndeplinească atribuţiile de şef al Finanţelor Publice Olt, înlocuindu-l pe Florin Diaconescu, care a fost trimis în judecată de DNA într-un dosar privind fapte de corupţie.

Cornel Vlădescu, fostul şef al Structurii de Colectare din cadrul AJFP Olt, este noul şef al Fiscului oltean, fiind promovat temporar până la o eventuală revenire pe post a titularului.

Vlădescu fusese împuternicit în mai să îndeplinească atribuţiile de şef al Finanţelor Publice Olt, conform Regulamentului de organizare şi funcţionare al instituţiei, după ce Florin Diaconescu a fost suspendat din funcţie, fiind trimis în judecată de DNA într-un dosar privind fapte de corupţie.

Anterior, fusese deja suspendat din funcţie Chirilă Cristian Țugulan, la data faptei adjunct al șefului Administrației Județene a Finanțelor Publice Olt și conducător al Activității de Inspecție Fiscală - Contribuabili Mijlocii din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Olt. El este acuzat de favorizarea făptuitorului.

Un alt inculpat în acest dosar, Adrian Claudiu Bodescu, la data faptei șef Serviciu Inspecție Fiscală Contribuabili Mijlocii în cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Olt, acuzat tot de favorizarea făptuitorului, lucrează în prezent la Bucureşti.

De mai multă vreme era deja suspendată din funcţie Gheorghița Prunișoară, la data faptelor consilier superior cu atribuții de control în cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Olt - Activitatea de Inspecție Fiscală, ea fiind trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: abuz în serviciu în serviciu cu consecințe deosebit de grave asimilată infracțiunilor de corupție, luare de mită, trafic de influență, spălarea banilor în formă continuată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, instigare la spălarea banilor în formă continuată.

Procurorii DNA Craiova susțin că, în perioada ianuarie 2009 - august 2014, S.C. Gardienii S.R.L., a cărei activitate a fost coordonată de inculpatul Pop Constantin, nu și-a îndeplinit obligațiile fiscale, sustrăgându-se de la plata sumei de 8.783.367 lei către bugetul de stat, reprezentând TVA datorată în raport de activitatea efectivă a agentului economic.