Naţional

2019-04-15, 15:23:43

Corneliu Papură îi ia locul lui Mangia, ca antrenor al Craiovei

Fostul internaţional Corneliu Papură este, începând de astăzi, noul antrenor al Craiovei, potrivit unui comunicat oficial al clubului.

Sursa citată spune că despărţirea de Devis Mangia s-a făcut cu acordul părţilor.

„Îl salutăm pe Devis Mangia și îi urăm succes mai departe. Devis a fost antrenorul Științei în ultimele două sezoane, reușind să claseze echipa pe podium după 23 de ani de așteptare și să obțină Cupa României după 25 de ani. Devis Mangia rămâne prietenul nostru și, așa cum a declarat domnia sa, un susținător al Științei pentru totdeauna“, se arată în comunicatul citat.

Component al echipei care a câștigat eventul din 1991 și al echipei Naționale la Campionatul Mondial din 1994, este absolvent al licenței UEFA PRO și lucrează în cadrul clubului din 2013, având, pe rând, rolul de antrenor al echipei mari în Liga a II-a, antrenor al echipei secunde, coordonator tehnic al Centrului de Copii și Juniori și director sportiv.

sursa: realitateadecraiova.net

Comentarii

Redacţia

2019-04-15 15:23:43

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...