Coronavirus. Cum putem face donaţii pentru Spitalul Slatina

Mai mulţi oameni de afaceri şi firme din judeţul Olt au făcut deja donaţii pentru ajutorarea Spitalului Slatina în prevenirea şi combaterea coronavirusului.

Donaţii pot face, însă, şi oamenii de rând, orice sumă ajutând cea mai mare unitate spitalicească din judeţ.

Donaţiile pot fi făcute în contul deschis la Trezoreria Slatina RO74TREZ50621F370100XXXX , cod fiscal 4394927, cu menţiunea „pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina”.

Între timp, Consiliul Judeţean Olt a aprobat, miercuri, în cadrul unei şedinţe extraordinare achiziţionarea a opt ventilatoare mecanice pentru Spitalul Slatina, necesare în cazul agravării stării vreunui pacient cu COVID-19. Vor fi achiziţionate patru ventilatoare de transport, care costă 72.000 lei fiecare aparat, şi alte patru ventilatoare „fixe”, în valoare de 140.000 lei fiecare.