Agricultură

2020-03-03, 16:12:36

Corpul de control al ministrului vine la Direcţia Agricolă Olt. Verificări în Programul Tomata

Corpul de control al ministrului Agriculturii este aşteptat, mâine, la DAJ Olt, pentru verificări în cadrul Programului Tomata 2019. Asta după ce au apărut unele suspiciuni cu privire la câteva zeci de dosare prin care s-a încasat subvenţia de 3.000 de euro.

Directorul instituţiei, Gabriela Andronie, confirmă că mâine este aşteptat Corpul de control.

„Am cerut să se facă verificări în Programul Tomata. Este vorba despre aproximativ 70 de dosare cu suspiciuni de fraudă”, a precizat Andronie.

Semnele de întrebare au apărut după ce un angajat al Direcţiei a semnalat că semnătura sa apare pe mai multe dosare ale fermierilor din Grădinari, Pleşoiu, Strejeşti, Tia Mare, Rusăneşti şi Cilieni, deşi nu avea ce căuta acolo. 

Se pare că totul a fost descoperit de inginerul Stancu Drigă, cel care era desemnat să verifice dosarele fermierilor din zona Tia Mare. Surse din cadrul DAJ Olt spun că prejudiciul s-ar ridica la 195.000 de euro, adică 65 de dosare înmulţit cu 3.000 de euro cât este subvenţia.


Comentarii

Redacţia

2020-03-03 16:12:36

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...