COVID-19. Dăneasa, Teslui şi Dobrosloveni, localităţile în care s-a depăşit rata de infectare 1,5. Măsurile dispuse de autorităţi

Dăneasa, Teslui şi Dobrosloveni sunt ultimele localităţi în care s-a depăşit rata de incidenţă cumulate a cazurilor de coronavirus în ultimele 14 zile. Astfel, masca de protecţie devine abligatorie în zonele agglomerate şi în vecinătatea şcolilor. De asemenea, nu se mai pot consuma băuturi sau alimente în interiorul localurilor.

În Dăneasa, rata de infectare a ajuns la 1,70, la Teslui la 1,64, iar la Dobrosloveni este de 1,62. 

Potrivit Prefecturii Olt, măsurile restrictive intră în vigoare de luni, 26 octombrie.  

„În aceste localităţi se aplică, începând cu data de 26.10.2020, pe o perioadă de 14 zile, următoarele măsuri:

-  purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spațiile publice deschise, cum ar fi piețele, târgurile, zonele de așteptare (stații de autobuz, peroane și altele asemenea), falezele, zonele în care se desfășoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, zonele pietonale comerciale și în proximitatea instituțiilor de învățământ până la o distanță de 50 m de intrarea în perimetrul școlii

- desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului;

- activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6:00—23:00;

- activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6:00-23:00;

- activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului”, se arată într-un comunicat remis de Prefectura Olt.