COVID-19. Un nou caz în judeţul Olt. Testele prelevate angajaţilor DSP Olt, negative

Un nou caz de coronavirus în ultimele 48 de ore, în judeţul Olt, raportat de Grupul de Comunicare Strategică, asta după ce în ultimele două săptămâni au fost peste 40 de cazuri. La nivel naţional, numărul cazurilor a ajuns la 14.419, iar în ultimele 24 de ore au fost raportate 187 de noi îmbolnăviri.

Cel de-al 101-lea caz din judeţ este o femeie, contact direct al cazurilor confirmate deja în cadrul firmei slătinene Delta Aluminium. Astfel, focarul din fabrică ajunge la şapte persoane, cinci angajaţi şi doi contacţi.

Ieri, 13 angajaţi din cadrul DSP Olt, unde zilele trecute a fost depistată pozitiv o asistentă din cadrul Compartimentului Medicina Muncii, au fost testaţi, iar rezultatele au fost negative.

De la începutul pandemiei, în judeţ s-au raportat 101 olteni care au contactat noul virus chinezesc. Dintre acestea, 68 sunt deja declarate vindecate şi externate, iar două persoane, o femeie din Scărişoara şi un bărbat din Şerbăneşti, ambii cu boli asociate.