Naţional

2019-11-07, 13:16:19

Crăciun, unul din locotenenții interlopului Clămparu adus în țată sub escortă din Franța

Adrian Marius Crăciun, zis Stripăru, unul dintre locotenenții interlopului Ioan Clămparu, în vârstă de 34 de ani, din județul Sibiu, a fost preluat sub o escortă a Poliției Române și adus din Franța în România. Pe numele bărbatului exista un mandat european de arestare, emis de Curtea de Apel Alba Iulia fiind cercetat într-un dosar de trafic de droguri de mare risc.

Miercuri seara, o escortă a Poliției Române a preluat din Franța și a adus în țară, un bărbat cercetat într-un dosar de trafic de droguri. Este vorba despre Adrian Marius Crăciun, zis Stripăru, unul dintre locotenenții interlopului Ioan Clămparu. Bărbatul a fost arestat, în baza mandatului european de arestare, la data de 1 noiembrie în Lyon, ca urmare a schimbului de informații efectuat de Poliția Română, prin intermediul Biroului SIRENE. Acesta a fost adus în țară cu o cursă aeriană care a aterizat, înainte de ora 23.00, pe Aeroportul Internațional Henri Coandă. Era dat în urmărire internațională încă din luna septembrie, fiind cercetat într-un dosar de trafic de droguri de mare risc. A fugit din țară după ce magistrații au admis cererea procurorilor privind arestarea sa preventivă, iar polițiștii nu au reușit să pună în aplicare mandatul de arestare.

Acțiunea de aducere a lui Crăciun s-a desfășurat în urma cooperării polițienești internaționale cu autoritățile judiciare din Franța, polițiști din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională și Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Adrian Marius Crăciun a fost unul dintre locotenenții interlopului Ioan Clămparu. După destructurarea grupării Clămparu de procurorii DIICOT și ispășirea mai multor pedepse, Crăciun alături de alte persoane au înființat, la Sibiu, gruparea Lenis care a terorizat orașul și împrejurimile mai mulți ani.

Sursa: realitateadesibiu.net

Comentarii

Redacţia

2019-11-07 13:16:19

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...