Crescătorii de oi din judeţ s-au plâns consilierilor ministrului Agriculturii despre lipsa centrelor de sacrificare şi legislaţia stufoasă impusă de DSVSA Olt

Consilierii ministrului Agriculturii au demarat ample întâlniri la nivelul judeţului pentru promovarea Programului „Alege oaia”. Întrunirea de marţi din sala CJ Olt, la care au participat specialişti ai DSVSA Olt, primari din mai multe localităţii unde se organizează târguri şi reprezentanţi ai crescătorilor de ovine din judeţ, a scos la iveală problemele cu care se confruntă fermierii olteni. Cea mai gravă pare a fi lipsa centrelor autorizate pentru sacrificarea oilor.

Prin Programul „Alege oaia” autorităţile încearcă să crească consumul de produse din carne de oaie. Totodată, se încearcă înfiinţarea la nivel local a unor centre specializate în comercializarea cărnii şi a produselor din carne de oaie.

Directorul Direcţiei pentru Agricultură Olt, Ion Anuţa, a precizat că fermierii din judeţ s-au plâns de lipsa centrelor de sacrificare.

„Am prezentat obiectivele Programului, adică creşterea consumului de produse din carne de oaie, sprijinirea crescătorilor autohtoni de ovine, înfiinţarea unor pieţe de gros la nivel central. La nivelul judeţului se doreşte înfiinţarea de centre specializate în comercializarea cărnii şi a produdelor din carne de oaie. Am constituit un grup lucru pentru implemenarea Programului la nivelul judeţului. Am identificat din problemele fermierilor: lipsa centrelor de sacrificare, lipsa dotărilor, dar şi legislaţia stufoasă a ANSVSA în ceea ce priveşte autorizarea acestor centre”, a spus Anuţa.

La întâlnirea care a adus la aceeaşi masă specialişti ai DSVSA Olt, primari din mai multe localităţii unde se organizează târguri, reprezentanţi ai crescătorilor de ovine din judeţ şi pe cei ai pieţelor au participat şi cei doi consilieri ai ministrului Agriculturii, Florin Ciobanu şi Emil Marinescu.

Florin Ciobanu, preşedintele Asociaţiei Tinerilor Fermieri Olt, a precizat că toţi crescătorii de animale din judeţ vor să intre în legalitate.
 
„Am vrut să vedem unde este blocajul legat de aceste centre de sacrificare. Crescătorii ne-au spus, săptămâna trecută, că nu putem implementa acest program în Olt, pentru că noi nu putem sacrifica oi în centre autorizate, ci doar în cele trei abatoare, care sunt private. Costurile cu abatorizarea, de multe ori, depăşesc preţul real al animalului. Animale sunt sacrificate, dar centrele nu sunt autorizate. Crescătorii vor să intre în legalitate, însă ei se plâng de legislaţia stufoasă şi greoaie privind ordinele ANSVSA. Cei de la DSVSA Olt spun că procedura de autorizare a acestor centre a fost simplificată”, a precizat Florin Ciobanu.

Reprezentanţii DAJ Olt au precizat că la nivelul judeţului au fost identificaţi 640 de crescători de oi, din care 604 sunt înscrişi în Programul „Lâna”. Fermierii olteni deţin aproximativ 88.000 de oi.